Consilierii locali medgidieni se reunesc, astăzi după amiază, în cadrul unei ședințe de Consiliu Local. Pe ordinea de zi a ședinței se regăsesc, potrivit unui comunicat de presă, 17 proiecte de hotărâre, printre care se numără cel referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai studiului de fezabilitate "Parc Industrial Medgidia, județul Constanța - Etapa I - Infrastructură", precum și proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru SF-ul "Centrul zonal de afaceri și cooperare internațională".
- Publicitate -
Tot astăzi, aleșii locali din Medgidia vor dezbate și proiectul de hotărâre care se referă la aprobarea regulamentului privind "desfășurarea transportului intrajudețean, județean și internațional de călători pe raza municipiului Medgidia".