Duminică, 07 Iunie 2026

Alfred Simonis renunță la funcția de președinte al Camerei Deputaților

de Mircea GHIȚĂ Vineri, 30 August 2024 383 < 1 min citire
Alfred Simonis renunță la funcția de președinte al Camerei Deputaților
Alfred Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, a anunţat că va renunţa la această funcţie de luni 2 septembrie, pentru a-şi putea prelua funcţia în care a fost ales, cea de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, notează news.ro.
De luni, 2 septembrie, voi renunţa la preşedinţia Camerei Deputaţilor, mă voi retrage necandidând la altă poziție din Parlamentul României. Am mai spus-o, las bucuros a treia poziţie la nivel naţional pentru prima poziţie în judeţul Timiş. Spuneam încă din campania electorală că nu voi renunţa la funcţia de preşedinte al CJ Timiş, după ce voi fi ales, primul pas este să renunţ la vreo funcţie din Parlament, pentru că ne apropiem încet de preluarea noii funcţii", a declarat Alfred Simonis într-o conferinţă de presă.
El a mulţumit celor care i-au fost alături în perioada în care a condus Camera Deputaţilor.
A fost un an şi jumătate în care am condus Camera Deputaţilor. Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi mi-au fost alături", a spus Simonis.
Taguri
Articolul anterior Aleşii locali din municipiul Medgidia au votat proiecte benefice pentru vârstnici, tineri dar şi pentru sport
Articolul următor Viitorul judo-ului din România își măsoară forțele la malul Mării Negre

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei