Prefectul Claudiu Palaz a publicat ieri, pe pagina sa personală de internet, un text prin care analizează evenimentele petrecute în urmă cu câteva zile la o grădiniță din Constanța și al căror protagonist a fost primarul Radu Mazăre. Palaz spune că nu doar atitudinea edilului i-a provocat repulsie, ci și cea a șefei Inspectoratului Județean, Aliss Andreescu, care doar "l-a dojenit matern" pe Mazăre pentru felul în care acesta le-a vorbit copiilor.
- Publicitate -
"Zilele trecute presa a semnalat noua gafă pe care a făcut-o Mazăre, de această dată în fața unor copii de grădiniță pe care i-a întrebat: «Da’ voi așa stați? Fetițele și băieții separat? Nu vă-ncălecați și voi?» S-au luat poziții, lumea s-a indignat, s-a îngrijorat, s-a crucit, de parcă vorbitul gurii fără cap ar fi ceva nou la acest individ, al cărui derapaj verbal și comportamental a luat-o de mult timp la vale și cu siguranță nu se va opri aici. Personal, consider că nu Mazăre este vedeta acestui eveniment, ci copiii care au replicat: «Nu, că suntem copii educați!» Îmi plec capul cu respect în fața acestor copii care nu pot fi păcăliți cu sacoșa, care nu sunt impresionați de scălămbăielile acestui saltimbanc, căci au văzut clovni veritabili și cu adevărat simpatici, copii care-și spun clar și răspicat punctul lor de vedere, așa cum au fost crescuți de părinții și de educatoarele lor. S-au grăbit unii să le taxeze tocmai pe educatoarele a căror muncă de zi cu zi se vede în comportamentul acestor copii educați și care au rămas fără replică în fața acestui individ. Păi ce replică poți avea la așa «sfaturi» când copiii i-au dat cea mai bună lecție? În schimb, șefa inspectoratului școlar îl dojenește matern pe Mazăre, dându-și în continuare girul pentru continuarea campaniei electorale în unitățile școlare din municipiu. Dacă într-adevăr poartă de grijă copiilor pe care-i păstorește și dorește ca mediul școlar să fie ferit de politic și de acest contra-model pentru generațiile în formare, Aliss Andreescu ar fi trebuit să-i interzică lui Mazăre să mai intre prin grădinițe și școli", explică prefectul.
"Trebuie să luăm atitudine față de acest individ"
Palaz continuă prin a explica faptul că trebuie să învățăm de la copii "să spunem NU limbajului și comportamentului marca Măzăre" și să "luăm atitudine față de acest individ care nu ne reprezintă și care nu merită să fie în fruntea administrației".
"Trebuie să ne trezim și să ne întrebăm dacă este normal că în Constanța mileniului III poate fi considerat un merit să construiești ghetouri ca în lumea a treia, să lași în paragină cu bună știință zona peninsulară și Cazinoul, să transformi parcuri și alte spații verzi în mall-uri și buticuri, să ridici prostituția la rangul de spectacol public, să distrugi instituțiile de cultură, dar să lași deschise magazinele de vise, să ții cartiere precum Primo cu drumuri ca-n evul mediu. Cu siguranță, Constanța condusă de Mazăre
se duce la vale, la fel ca edilul ei. Un edil care, dacă ne gândim bine, și-a uitat de mult timp datoria față de constănțenii care l-au votat", încheie reprezentantul Guvernului în teritoriu.