34 de voluntari, angajați ai Addleshaw Goddard, una dintre cele mai mari case de avocatură din Marea Britanie, au sosit pe șantierul Habitat for Humanity din Cumpăna pentru a ajuta opt familii cu venituri mici să aibă o locuință decentă. Voluntarii vor munci până pe 10 august, alături de familiile beneficiare, la ridicarea fundației unui cvadruplex.
- Publicitate -
Excelenta Sa, Paul Brummell, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, a fost prezent pe șantier, în mijlocul voluntarilor, unde a lucrat efectiv alături de aceștia la construirea locuințelor mult dorite. Acesta a fost însoțit de Gabriel Pascal, director de departament și Roberto Patrașcoiu, director național Habitat for Humanity România.
În drum spre șantier, Excelenta Sa Paul Brummell, a dorit să efectueze o scurtă vizită la Primăria Cumpăna. Aici a fost primit cu pâine și sare de întreg personalul primăriei în frunte cu viceprimarul comunei Florin Neagu.
Cu această ocazie, Excelenta Sa a mulțumit tuturor angajaților primăriei pentru implicarea și susținerea acestui proiect, semnând în cartea de onoare a comunei Cumpăna.
Reamintim că este al 11-lea an de parteneriat dintre Habitat for Humanity România și Addleshaw Goddard, timp în care aproape 460 de angajați au fost voluntari pe șantierele organizației.