Președintele Traian Băsescu l-a primit, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe ambasadorul Federației Ruse la București, Alexander Churilin, cu prilejul vizitei de rămas-bun.
- Publicitate -
"Domnule ambasador, îmi amintesc când ați venit prima dată în București erați îmbrăcat la fel", a spus Băsescu, în debutul întrevederii.
În replică, diplomatul rus i-a răspuns: "Știu că sunteți un om de marină și vă place culoare asta". Alexander Churilin purta o ținută militară.
Ambasadorul rus a precizat că a existat o cooperare fructuoasă cu partea română, în cei cinci ani ai săi de mandat.
"Mi-a plăcut șederea aici, sunt oameni excelenți. Cred că, în ciuda turbulențelor anilor în care am trecut prin criză, la toate aceste lucruri am fost martori. Am avut o cooperare fructuoasă, nu vreau să spun că este în întregime contribuția mea, este o muncă comună și viitoare, prietenii mei de aici știu foarte mine că am muncit împreună", a completat ambasadorul rus.
La primirea diplomatului rus au mai fost prezenți consilierul prezidențial Iulian Fota și secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu.