Cancelarul german Angela Merkel a declarat, astăzi, pentru ORF, că încălcarea statului de drept în România este "inacceptabilă". Merkel a făcut referire și la suspendarea președintelui Traian Băsescu, cu care a avut o discuție în prealabil.
"Ne așteptăm ca Guvernul român să restabilească încrederea în țară și în procesul constituțional. Guvernul german urmărește cu mare îngrijorare derularea evenimentelor", a precizat purtătorul de cuvânt al cancelarului german, Steffen Siebert.
- Publicitate -
"Suspendarea lui Băsescu vineri și organizarea referendumului au avut loc într-un mod care a ignorat principiile de bază ale statului de drept și a arătat lipsa unui respect necesar pentru autoritățile constituționale", a mai spus Siebert.
Valorile comune ale Uniunii Europene se aplică și României, a subliniat acesta. "Cancelarul consideră inacceptabil ca principiile de bază ale statului de drept să fie încălcate într-o țară membră a Uniunii Europene"
Seibert a subliniat că Berlinul și Uniunea Europeană așteaptă ca Guvernul României "să restabilească încrederea în România și respectarea statului de drept".
Vineri, Seibert emitea "dubii serioase în legătură cu legitimitatea" reformelor inițiate de Cabinetul Victor Ponta pentru modificarea legii Curții Constituționale.