ANI și-a băgat coada în Consiliul Local Cernavodă

de Alexandra BĂLAN Joi, 12 Ianuarie 2012 800
Agenția Națională de Integritate a anunțat astăzi, printr-un comunicat, starea de incompatibilitate, în cazul consilierului local din partea PSD, Alexandru Olaru. Potrivit documentului, Olaru a fost declarat incompatibil pe motiv că a întocmit un contract între firma căreia îi era administrator și Primăria Cernavodă, ocupând în același timp funcția de consilier local. Acesta datează din anul 2010 și reprezintă un contract de procurare de produse, în valoare de 2.380 de lei. Olaru a fost înștiințat cu privire la declanșarea procedurilor de evaluarea încă din luna iunie a anului trecut, iar în noiembrie 2011 a fost înștiințat și cu privire la elementele identificate împotriva sa. La mijlocul lunii decembrie, Olaru s-a prezentat la sediul ANI pentru a-i fi prezentate informațiile cuprinse în dosarul de evaluare, iar cu câteva zile mai târziu a depus un punct de vedere.
"Olaru Alexandru s-a aflat în stare de incompatibilitate ca urmare a încheierii, pe perioada exercitării mandatului de consilier local în cadrul Consiliului Local Cernavodă, a unui contract de procurare produse, în valoare totală de 2.380 Lei, între S.C. OXIPEST & ALEX S.R.L. (în cadrul căreia are calitatea de asociat și administrator) și Primăria Orașului Cernavodă, încălcând, astfel, prevederile art. 90, alin. (1) și (2) și art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției cu modificările și completările ulterioare", se arată în comunicatul ANI.
Pe scurt, Olaru a încălcat prevederea prin care li se interzice consilierilor locali "care au calitatea de asociat în cadrul societăților comerciale cu capital privat" să încheie contracte comerciale de executare de lucrări cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte. În această situație, pesedistul va fi obligat să își înceteze mandatul de consilieri și va fi decăzut din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de trei ani.
Singura armă pe care Olaru o are este să se adreseze instanței de Contencios Administrativ pentru a contesta raportul de evaluare a incompatibilității, în termen de 15 zile de la primirea acestuia. 
Taguri

Comentează știrea

Gigi Duru
12 ianuarie 2012
bagat coada...

Sa-ti bagi si tu coada, sa vezi cum este...

bucatica nicolae
10 noiembrie 2012
delar de droguri

anunt amatorilor de etnobotanice..........vand drogurii an orasul cernavoda,program non-stop,relatii la intersectiia columbia,zona taxiiurilor.multumesc.

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei