"Antonescu nu va fi candidatul USL la prezidențiale"

de Carmen MOCANU Luni, 21 Octombrie 2013 107
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu consideră că liderul liberalilor, Crin Antonescu, nu va fi candidatul USL la alegerile prezidențiale și că nu va fi o surpriză momentul în care PSD își va anunța public intenția de a propune un candidat din partid în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.


"Nu cred că Antonescu va fi nici măcar candidatul, nu al USL, nici al PNL, pentru că e foarte clar că PSD și PNL vor merge cu doi candidați, dar eu nu cred că va fi nici candidatul PNL-ului domnul Antonescu. Dintr-un motiv relativ simplu: mergând pe cont propriu PNL-ul, calculele lor vor fi oarecum asemănătoare cu cele ale dreptei unite, adică băgăm candidatul în turul doi, sperăm să luăm restul de electorat care nu a votat cu noi și câștigăm. Or, restul de electorat, în mare parte, va fi electoratul lui Traian Băsescu. Orice om rațional din PNL își dă seama că Antonescu nu poate să atragă electoratul lui Traian Băsescu, oricât de mult s-ar strădui, pentru că el a preferat în ultimii ani această conflictualitate, care a trecut de multe ori dincolo de limitele Opoziției", a declarat Lăzăroiu, luni, pentru RFI. 

Consilierul prezidențial mai crede că liberalul Călin Popescu Tăriceanu ar fi mai capabil să atragă un anumit tip de electorat. 


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei