Duminică, 07 Iunie 2026

Astăzi are loc ședința de constituire a Consiliului Local Constanța Prefectura a programat pentru următoarele patru zile, ședințele de constituire a consiliilor locale în toate cele 70 de localități din județ

de Adina BOCAI Miercuri, 18 Iunie 2008 533 < 1 min citire
În următoarele patru zile, în toate localitățile constănțene vor avea loc ședințele de constituire a consiliilor locale. Pentru astăzi, Instituția Prefectului a convocat consilierii locali din 16 unități teritoriale din județ, printre care și municipiul Constanța. Pentru astăzi mai sunt programate astfel de întruniri la Medgidia, Peștera, Valu lui Traian, Ciocârlia, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Crucea, Horia, Lipnița, Ostrov, Mircea - Vodă, Saligny, Saraiu, Gârliciu, Fântânele. Toate ședințele sunt publice. În cadrul ședințelor de constituire, consilierii locali vor depune jurământul, urmând apoi să se constituie și comisiile de specialitate.
Ședința de constituire a Consiliului Local Municipal Constanța va avea loc începând cu ora 11,00, la Hotel Mamaia din stațiune. La prima întrunire a noii echipe de consilieri va lua parte și prefectul Dănuț Culețu.
În urma alegerilor de la 1 iunie, Consiliul Local Municipal Constanța are următoarea formulă: PSD - 19 mandate, PDL - 5, iar PNL - 3.
Articolul anterior Tax unpredictability impedes British investors to pump money into the Romanian market
Articolul următor "Nu vreau ca alții să culeagă roadele muncii mele"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei