Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Au fost finalizate centrele de informare din Saturn, Jupiter și Neptun

de Carmen MOCANU Marţi, 22 Decembrie 2015 160 < 1 min citire
Au fost finalizate centrele de informare din Saturn, Jupiter și Neptun
Primăria Mangalia a organizat, ieri, un eveniment prilejuit de finalizarea proiectelor de creare a Centrelor Naționale de Informare și Promovare Turistică în stațiunile Saturn, Jupiter și Neptun-Olimp. Proiectele au fost realizate cu fonduri europene iar beneficiarul este municipiul Mangalia. 
Valoarea totală a celor trei proiecte este de aproximativ 1,4 milioane de lei, contribuția Primăriei Mangalia fiind de 2%. Acestea au fost implementate în perioada 16 iunie - 31 decembrie 2015. Centrele de informare vor fi dotate cu un portal de informații și o bază de date, prin intermediul cărora turiștii vor putea accesa toate informațiile de care au nevoie, pe durata sejurului. De asemenea, va exista o rețea informatică, în vederea efectuării schimburilor de date, cu privire la potențialul turistic din zonă, între centrele de informare și tour-operatorii. 
Taguri
Articolul anterior Ce lege a promulgat Iohannis, astăzi
Articolul următor Anunțul deputatului Marian Avram

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei