Joi, 23 Iulie 2026

Audieri miniştri / Grindeanu, aviz favorabil pentru portofoliul de ministru al Transporturilor

de Alina DRACOPOL Miercuri, 14 Iunie 2023 142 < 1 min citire
Audieri miniştri / Grindeanu, aviz favorabil pentru portofoliul de ministru al Transporturilor
Ministrul nominalizat pentru a conduce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a primit miercuri aviz favorabil de la membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună.
În favoarea numirii în funcţie a lui Grindeanu au votat 24 de parlamentari, împotrivă au fost şase, iar unul s-a abţinut.
"Până la sfârşitul anului 2024 trebuie să dăm în circulaţie cel puţin 200 de kilometri de drum expres sau de autostradă. De asemenea, pe zona feroviară, avem doar pe acele Quick-Wins-uri, care sunt o formă de întreţinere mai avansată, de înlocuire, 420 de km prinşi. Eu cred şi sunt convins că până la sfârşitul lui 2024 cel puţin jumătate din aceşti kilometri pot fi daţi în circulaţie, având în vedere că toate cele 126 de loturi au contract, au fost semnate contractele, deci intră în faza de execuţie", a declarat Sorin Grindeanu, la audieri, citează Agerpres.
Taguri
Articolul anterior Băiat de 11 ani, dispărut din Topraisar, căutat de Poliție
Articolul următor Audieri miniştri / Alina Gorghiu - aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Justiţiei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei