Potrivit unui comunicat din partea administrației locale Mangalia, astăzi, ora 12:39, reprezentanții primăriei au fost informați prin intermediul unui fax că suma de 1.500.000 lei alocată de Guvernul României în baza hotărârii nr. 71/2012 se află în conturile primăriei municipiului. Astfel, în perioada imediat următoare se vor face demersurile necesare pentru deblocarea furnizării agentului termic. În acest sens, în cursul zilei de azi, Consiliul Local Mangalia urmează a se întruni în ședință de îndată pentru dezbaterea unui proiect de hotărâre privind stabilirea prețului la gigacalorie pe care îl va plăti populația, la valoare de 282,26 lei fără TVA, respectiv 350 lei cu TVA pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2012.
- Publicitate -