Duminică, 07 Iunie 2026

Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii privind referendumul validat cu prezență de 30%

de Carmen MOCANU Vineri, 12 Iulie 2013 107 < 1 min citire
Băsescu cere Parlamentului reexaminarea Legii privind referendumul validat cu prezență de 30%
Președintele Traian Băsescu a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, susținând ca fiind oportună reglementarea unei participări de cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente pentru ca referendumul să poată exprima voința cetățenilor.
Potrivit unui comunicat al Președinției, în motivele cererii, șeful statului amintește faptul că prin legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului se introduce, sub aspectul condițiilor de validitate a referendumului, un cvorum de participare de cel puțin 30% și un cvorum al voturilor valabil exprimate de cel puțin 25%, ambele raportate la numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. 
Taguri
Articolul anterior Monedă din aur dedicată lui Bogdan Petriceicu Hasdeu
Articolul următor A crescut valoarea creditelor pentru achiziționarea de locuințe

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei