Duminică, 07 Iunie 2026

Băsescu cere reexaminarea unei legi privind formarea profesională a adulților

de Carmen MOCANU Joi, 22 Noiembrie 2012 175 < 1 min citire
Băsescu cere reexaminarea unei legi privind formarea profesională a adulților
Președintele Traian Băsescu a trimis, ieri, pentru reexaminare la Senat o lege privind formarea profesională a adulților, arătând că aceasta intră în contradicție cu Legea educației naționale și introduce un regim mult mai blând de sancționare a nerespectării standardelor de calitate în domeniu. 
Astfel, președintele Băsescu semnalează că atribuțiile și rolul Autorității Naționale pentru Calificări trebuie întărite prin lege, însă legea transmisă spre promulgare nu numai că nu întărește rolul și atribuțiile Autorității Naționale pentru Calificări, dar prin conținutul său anumite atribuții ale acestei Autorități sunt eliminate și instrumentele sale de coordonare a activității de autorizare sunt suprimate. 
Șeful statului remarcă și faptul că legea nu respectă decizia Curții Constituționale referitoare la faptul că textele legislative trebuie să fie formulate clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce, iar forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor. 
"Legea transmisă spre promulgare este formulată, în ansamblul său, într-un mod ambiguu, neclar și vag, conținând contradicții, omisiuni și texte de natură a da naștere la interpretări și abuzuri", a menționat președintele Băsescu. 
Taguri
Articolul anterior Magda Bistriceanu a demisionat din PSD și s-a înscris în Forța Civică
Articolul următor Pe cine pot vota constănțenii în funcție de colegiile în care locuiesc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei