Șeful statului a vorbit ieri, în cadrul unei declarații de presă, despre ceea ce el a numit "disputa nefericită" care a început între partidele politice cu privire la desemnarea viitorului comisar european din partea României. Astfel, președintele Traian Băsescu a explicat că propunerea cu privire la viitorul comisar va fi făcută, potrivit legii, de Guvern, în Consiliul European. În plus, Băsescu a menționat că misiunea sa în ceea ce privește desemnarea comisarului este aceea de a susține propunerea Guvernului.
- Publicitate -
În această ordine de idei, șeful statului a făcut un apel la partidele politice "să se abțină de la a face dezbateri publice altfel decât civilizate" pe marginea comisarului european pentru a nu influența în niciun fel demersurile demarate în ianuarie pentru obținerea unui portofoliu important, pe măsura ponderii pe care România o are în Uniunea Europeană. Băsescu a amintit aici faptul că România este a șaptea țară ca mărime din UE.
"Este un apel la responsabilitate", a fost, mai exact, declarația de ieri a președintelui Băsescu, ocazie cu care a atras atenția asupra faptului că unicul criteriu care va conta în desemnarea comisarului european va fi cel al competenței, și nu criteriile de natură politică.
În încheiere, șeful statului a precizat că, pentru orice nelămuriri în ceea ce privește nominalizarea viitorului comisar, atât el, cât și premierul Emil Boc stau la dispoziția partidelor politice.