Duminică, 07 Iunie 2026

Băsescu înțelege problemele create de taberele de romi din Franța, dar susține fără rezerve dreptul la libera circulație

de Cuget Liber Vineri, 20 August 2010 219 1 min citire
"Noi înțelegem poziția Guvernului Franței, dar în același timp susținem
fără rezerve dreptul oricărui cetățean român de a circula liber în UE", a declarat președintele Traian Băsescu, ieri, la Iași, cu privire la măsurile luate de autoritățile franceze în privința țiganilor. Potrivit HotNews.ro, șeful statului a amintit că probleme similare cu țiganii au fost și cu Italia, care s-au rezolvat prin detașarea de polițiști români în peninsulă, și a subliniat că în această privință există și o responsabilitate la nivel UE, România solicitând CE, încă din 2008, un program de integrare europeană a romilor.
Șeful statului a ținut să precizeze: "Vreau să vă amintesc că probleme de același gen am avut și cu Italia, pe care le-am rezolvat, prin detașarea de polițiști români în această țară, care să colaboreze cu poliția locală.
Același lucru va trebui să-l facem și în Franța, solicitarea în acest sens din partea autorităților franceze a venit deja. Vom colabora cu Franța pentru găsirea unei soluții convenabile".
În continuare, Traian Băsescu a afirmat că autoritățile române înțeleg "cu certitudine" problemele create de taberele de romi în Franța, dar a menționat că "România a solicitat încă din 2008 un program de integrare a romilor la nivelul UE". "Comisia Europeană s-a angajat atunci să dezbată problema, dar ulterior unele țări au considerat că nu e nevoie de acest program. Nu trebui să facem confuzie între asimilare și integrare.
Cei care circulă sunt din acea categorie a romilor nomazi și toți cetățenii UE au dreptul de a circula liber pe teritoriul comunitar. Adesea politicienii se fac că nu înțeleg foarte clar diferența dintre asimilare și integrare", a explicat președintele Traian Băsescu.
Articolul anterior Teatru, film, fotografie și muzică la Stufstock Vama Veche
Articolul următor Miniștrii Blaga și Oprea au ascultat, ieri, poveștile românilor din diaspora

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei