Președintele Traian Băsescu a declarat, la învestirea lui Cătălin Predoiu, că speculațiile în legătură cu activitatea sa profesională nu sunt de natură să afecteze activitatea acestuia ca ministru al Justiției, în contextul în care deja sunt voci care-i reproșează legătura cu Dinu Patriciu.
- Publicitate -
Șeful statului a ținut să precizeze, în cadrul ceremoniei de învestitură a lui Cătălin Marian Predoiu, că speculațiile care au apărut deja privind implicarea sa în anumite contracte "nu au acoperire" de natură să pericliteze activitatea sa ca ministru al Justiției. Băsescu a menționat că un bun avocat specialist pe comercial poate reprezenta pe oricine în chestiuni comerciale.