Liberalii din Constanța au analizat, astăzi, bilanțul săptămânii care se încheie în curând. Astfel, în cursul acestei săptămâni, la inițiativa președintelui Florin Mitroi, consilierii județeni s-au reunit în ședință extraordinară pentru a aproba două proiecte de hotărâre cu impact major asupra administrațiilor locale și asupra politicilor de mediu din județ. Primul proiect a vizat repartizarea, pe unități administrativ-teritoriale, a sumelor aferente cotei de 20% din sumele defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, precum și a fondurilor alocate din cotele defalcate din impozitul pe venit. Repartizarea a avut în vedere proiecția bugetară pentru anul 2026, dar și estimările pentru perioada 2027–2029.
- Publicitate -
Aceste fonduri vor fi utilizate pentru achitarea arieratelor rezultate din neplata cheltuielilor de funcționare și/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, precum și pentru proiectele de infrastructură care necesită cofinanțare locală. Altfel spus, primarii din județul Constanța primesc fonduri ce vor putea să deblocheze investiții și să stabilizeze bugetele locale.
Cel de-al doilea proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a vizat aprobarea Raportului anual aferent anului 2025 privind stadiul măsurilor prevăzute în Planul de Menținere a Calității Aerului în Județul Constanța, pentru perioada 2024–2028. Documentul analizează implementarea măsurilor asumate de autorități pentru reducerea poluării și îmbunătățirea calității aerului la nivel județean.
Tot în cursul acestei săptămâni au început primele lucrări la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, un monument emblematic al orașului. ,,Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța reprezintă un pas important în valorificarea patrimoniului cultural. Prin această investiție majoră, realizată cu finanțare europeană, redăm comunității un obiectiv de referință, modernizat la standarde actuale, ce păstrează vie istoria și contribuie la dezvoltarea turismului, revitalizarea zonei urbane și consolidarea identității culturale a Constanței,” a transmis președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi.
Pe agenda președintelui CJ s-a aflat în această săptămână o nouă vizită pe șantierul unde va fi construit Spitalul „Mama și Copilul”, pentru a vedea stadiul lucrărilor și cum evoluează acest proiect esențial pentru județul Constanța. ,,Sănătatea se construiește prin lucruri făcute corect și prin decizii asumate. Iar atunci când vorbim despre spitale, vorbim despre oameni: despre pacienți care au nevoie de siguranță, respect și despre cadre medicale care trebuie să-și poată face treaba în condiții bune. Direcția e clară: să ducem investițiile la capăt și să ridicăm, pas cu pas, standardul serviciilor medicale în Constanța,” a reiterat președintele Florin Mitroi.