Copreședintele PNL, Vasile Blaga, a declarat, într-o conferință de presă la Târgu-Jiu, că partidul pe care îl conduce nu este 'ahtiat' să primească 'în orice condiții' parlamentari de la UNPR.
- Publicitate -
Întrebat dacă PNL va primi în partid parlamentari de la UNPR, Vasile Blaga a menționat că statutul partidului este restrictiv în astfel de situații.
"(...) Depinde și de unde au plecat acei parlamentari UNPR, pentru că dacă au fost parlamentari PNL, atunci poate că putem sta de vorbă, depinde și de motivele pentru care au plecat, pentru că avem un statut în care capitolul etică este extrem de restrictiv. Nu suntem în situația de a fi ahtiați să primim, în orice condiții, colegi de la UNPR", a afirmat Blaga, citat de Agerpres.