Democrat liberalii au discutat ieri după amiază, în cadrul ședinței Biroului Permanent Național (BPN), și despre calendarul alegerilor interne din PDL, în sensul acesta hotărându-se, așa cum a explicat Mircea Banias, liderul PDL Constanța care a participat la eveniment, ca Vasile Blaga și Gheorghe Flutur să înceapă, de lunea viitoarea, trasarea unui calendar al scrutinului intern. Acest lucru va avea loc, conform spuselor senatorului Banias, în urma unor discuții între cei doi lideri naționali și președinții organizațiilor PDL.
- Publicitate -
De precizat este că astfel de dezbateri între Blaga și Flutur, pe de o parte, și liderii din teritoriu, de cealaltă parte, se vor desfășura inclusiv în perioada 10-12 septembrie, atunci când conducerea națională a PDL se va întâlni, la Drobeta Turnu Severin, cu președinții de consilii județene și primarii de orașe, municipii și municipii reședință de județ democrat liberali.