Un constănțean de 79 de ani, răpus de meningita West Nile

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 31 August 2010 303
Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a anunțat, aseară, existența a șapte cazuri de meningită West Nile în țara noastră, confirmate de analizele realizate la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Cantacuzino. Doi dintre pacienții confirmați cu această afecțiune au decedat - este vorba de un constănțean de 79 de ani, care a murit pe 22 august și un bucureștean de 75 de ani, mort în data de 19 august. Ceilalți pacienți sunt din Alba (doi bolnavi) și câte unul din Sibiu, Galați și Dolj. Minis-trul a arătat că în prezent mai sunt și alte suspiciuni de infectare cu virusul West Nile, în Cluj și Mureș, iar probele au fost deja trimise la Institutul Cantacuzino pentru a fi analizate. Dr. Mihaela Dinisov, director adjunct interimar al Direcției de Sănătate Publică Constanța, ne-a declarat că în județul nostru nu mai există alte suspiciuni de infectare cu acest virus. "Confirmarea privind pacientul diagnosticat cu virusul West Nile am primit-o de la Institutul Cantacuzino în cursul după-amiezii de astăzi (n.r. ieri). Nu mai sunt alte suspiciuni în județul Constanța", a afirmat medicul. Bătrânul a fost inter-nat la Spitalul Județean Constanța, cu meningită și afecțiuni asociate. Ministrul Cseke Attila a solicitat convocarea de urgență a Comisiei de Epidemiologie, care urmează să supravegheze evoluția cazurilor. El a adăugat că nu se așteaptă totuși la o epidemie, ci la cazuri sporadice. Totodată, oficialul a subliniat că se impune ca autoritățile locale să ia măsuri de dezinsecție în localități. De menționat că prefectul Claudiu Palaz a transmis, la sfârșitul săptămânii trecute, o adresă către Consiliul Județean Constanța și către primării prin care solicita realizarea de dezinsecții pentru insecte și omizi. Sfaturile medicilor Specialiștii Ministerului Sănătății sfătuiesc populația să evite,pe cât posibil, expunerea la țânțari purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi sau aplicând substanțe chimice de îndepărtare a țânțarilor. Totodată, se recomandă împiedicarea pătrunderii țânțarilor în locuințe utilizând mijloace mecanice (plase la ferestre) sau substanțe chimice și îndepărtarea din jurul locuințelor a recipientelor cu apă stătută. Meningita West Nile se transmite prin înțepătura țânțarilor, dar nu este contagioasă. Oamenii sunt sfătuiți, de asemenea, să se prezinte de urgență la medic când prezintă semne de boală: febră, dureri intense de cap, vărsături, dureri articulare sau musculare. Cea mai mare epidemie de meningită West Nile din Europa a fost în 1996, în țara noastră - 393 de cazuri. Urmare a acestui fapt, începând din 1997, autoritățile sanitare au implementat un sistem de supraveghere a meningitei. În 2009, în România au fost confirmate două cazuri de îmbolnăvire cu meningita West Nile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei