Primăria comunei Mihail Kogălniceanu va organiza duminică o serie de manifestări prilejuite de "Botezul Cailor". Evenimentul reprezintă o tradiție a locului, fiind finanțat de Primărie și Consiliul Local. Acesta va începe la ora 10.30 și va avea loc în centrul localității. Primarul Ancuța Belu, viceprimarul, consilierii locali și preoții vor fi alături de locuitorii comunei și participanții la cele trei probe ale concursului organizat cu prilejul acestui eveniment.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat de presă din partea administrației locale, vor avea loc următoarele probe: Frumusețea cailor, Viteza și Frumusețea atelajelor. La fiecare dintre cele trei probe, concurenții vor fi premiați după cum urmează: la frumusețe locul I va primi 500 lei, locul II - 400 lei, iar locul III - 300 lei. De ase-menea, tot la această categorie vor exista și 10 mențiuni în valoare de 100 lei. Aceleași premii se vor acorda pentru câștigătorii locurilor I, II și III ai probelor de viteză și atelaj. La eveniment sunt așteptați să participe atât locuitorii comunei, cât și cei din localitățile învecinate.