Cea de a X-a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească organizat de Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) și-a desemnat câștigătorii. În competiție au intrat peste 100 de feluri de mâncare savuroasă și delicii orientale pregătite de cele mai pricepute turcoaice de la filialele UDTR din județele Constanța și Tulcea dar și din București. Juriul a avut o misiune greu de îndeplinit în alegerea preparatelor culinare câștigătoare. În cele din urmă, la secțiunea "Dulciuri", locul I a fost câștigat de filiala Cernavodă cu desertul "Smochină umplută cu nucă" pregătit de Nezir Makbule în timp ce pe locul al II-lea s-a situat filiala Techirghiol cu "Baclavaua Cuib de Pasăre" iar pe cel de-al III-lea, filiala Constanța cu "Savoarea piersicii".
- Publicitate -
La secțiunea "Patiserie" locul I a fost câștigat de Filiala Măcin cu "Plăcintă cu tahin și mac" pregătită de Talib Leman, urmată de filiala Hârșova și filiala București. Secțiunea "Mâncăruri tradiționale" a fost câștigată de filiala București cu "Ali Nazik" pregătit de Ulvan Abibula urmată de filiala UDTR din Fântâna Mare și de cea din Mangalia.
Festivalul de Artă Culinară Turcească s-a desfășurat în prezența președintelui UDTR,l Osman Fedbi, a secretarului general, prof. Ervin Ibraim și a consulului general al Republicii Turcia la Constanța, Ali Bozcaliskan.
"Cea de a X- a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească a reunit circa 800 de etnici turci de la toate filialele UDTR din Dobrogea și peste o sută de feluri de preparate culinare tradiționale pregătite de cele mai pricepute gospodine ale comunității. Felicit atât organizatorii, membrele comisiei de femei cât și pe cele care cu iscusință și trudă au pregătit savuroasele mâncăruri. Consider că bucătăria turcească din Dobrogea se ridică la rang de artă culinară și face parte din identitatea noastră etnică. Este important să promovăm acest tip de acțiuni, pentru a păstra și a transmite generațiilor viitoare secretele bucătăriei turcești", a declarat președintele UDTR, Osmna Fedbi.
Cea de a X-a ediție a Festivalului de Artă Culinară Turcească a fost organizată de comisia de femei a UDTR, coordonată de Melec Amet și Durie Accoium.