Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a convocat consilierii județeni în ședință ordinară, programată pentru data de 5 mai 2026, de la ora 10.00, în sala "Remus Opreanu" din cadrul Palatului Administrativ. Consilierii județeni de la PSD nu sunt prezenți fizic la ședința, ei participa in format online.
- Publicitate -
Pe ordinea de zi se află 30 de proiecte de hotărâre, toate inițiate de președintele CJC, Florin Mitroi. Printre cele mai importante puncte se numără aprobarea bugetului Județului Constanța pentru anul 2026, bugetele instituțiilor de cultură, sănătate, educație și asistență socială aflate în subordinea Consiliului Județean, precum și proiecte de investiții și documentații tehnico-economice.
Unul dintre proiectele supuse votului vizează aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Județean Constanța pentru anul 2026.
De asemenea, consilierii vor analiza proiecte privind aprobarea organigramei, statului de funcții și regulamentului de organizare și funcționare pentru Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța și pentru Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța.
Pe ordinea de zi se află și aprobarea contului de execuție al bugetului Județului Constanța și al instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aferent trimestrului I al anului 2026.
Repartizarea cotelor din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale
Un alt punct important privește repartizarea, pe unități administrativ-teritoriale, a sumelor provenite din cota de 6% din impozitul pe venit estimat a se încasa la bugetul de stat în anul 2026, precum și a sumelor alocate din cota defalcată de 14% pentru echilibrarea bugetelor locale, estimate pentru perioada 2027-2029.
Totodată, aleșii județeni vor dezbate repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru anul 2026, destinate finanțării cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, precum și estimările pentru anii 2027-2029.
Pe lista proiectelor se regăsesc și două inițiative legate de obiectivul „Construirea și dotarea Teatrului pentru Copii și Tineret în cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța". Este vorba despre actualizarea indicatorilor tehnico-economici, precum și despre aprobarea proiectului, a cheltuielilor aferente și a acordului de parteneriat pentru realizarea acestuia.
Consilierii vor mai vota documentația tehnico-economică pentru obiectivul de investiții „Reabilitare imobil Clădire – Filiala 1 Constanța”, faza PT+DE.
Un alt proiect vizează aprobarea achiziționării de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică în instanță pentru apărarea intereselor Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța.
CJC aprobă bugetele instituțiilor publice pentru 2026
O parte semnificativă a ședinței va fi dedicată aprobării bugetelor de venituri și cheltuieli pentru anul 2026. Printre instituțiile vizate se numără Biblioteca Județeană „I.N. Roman”, Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța, Teatrul de Stat Constanța, Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
De asemenea, vor fi supuse aprobării bugetele mai multor instituții din domeniul educației și asistenței sociale, printre care Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Constanța, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Albatros”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța și Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța.
Pe ordinea de zi se mai află bugetele pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea, Direcția de Pază a Județului Constanța, precum și bugetul de venituri și cheltuieli și lista de investiții pentru anul 2026 ale societății Drumuri Județene Constanța S.A.