Duminică, 07 Iunie 2026

Bulgaria și România organizează o ședință comună de guvern

de Cuget Liber Miercuri, 05 Octombrie 2011 443 < 1 min citire
Guvernul bulgar și cel român se vor reuni într-o ședință comună care va avea loc la București săptămâna viitoare, pe 12 octombrie, a anunțat Vesela Cerneva, purtător de cuvânt al Ministerului bulgar al afacerilor externe.
Delegația bulgară va fi condusă de premierul Boiko Borisov și din ea vor face parte majoritatea miniștrilor din Executiv, informează astăzi site-ul oficial al ministerului de externe de la Sofia.
Programul ședinței prevede adoptarea unei declarații politice pentru cooperare la nivel înalt, precum și semnarea unor acorduri referitoare la construirea unor complexe hidroenergetice pe Dunăre și la cooperarea în domeniul instruirii și calificării polițiștilor.
Vesela Cerneva a amintit că România este cea de a două țară cu care Bulgaria organizează o ședință comună de guvern după ce o asemenea ședință a avut loc deja cu executivul Greciei, informează Agerpres.ro.
Taguri
Articolul anterior Cazinoul Constanța este predat, oficial, Ministerului Turismului
Articolul următor Cât mai este salariul mediu și cine câștigă cel mai mult

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei