Duminică, 07 Iunie 2026

Cabinet Ungureanu: Vass - Economie, Rădulescu - Agricultură, Boureanu - Comunicații

de Cuget Liber Marţi, 07 Februarie 2012 329 1 min citire
Andreea Paul Vass ar putea fi nominalizată pentru portofoliul Economiei, Adrian Rădulescu ar putea prelua Agricultura, iar numele lui Cristian Boureanu este vehiculat pentru Comunicații, în noul Cabinet condus de Mihai Răzvan Ungureanu, au declarat surse politice, citate de Mediafax.
Acestea au spus că din noul Cabinet ar putea face parte Andreea Paul Vass - Economie, Adrian Rădulescu - Agricultură și Cristian Boureanu - Comunicații. Portofoliul Agriculturii este dorit și de UNPR pentru Valeriu Steriu, potrivit surselor.
Deputatul Rădulescu este membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice. El a fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Andreea Paul Vass a fost consilier al premierului Emil Boc. Președintele PDL a fost cel care a propus-o pe Vass pentru funcție.
Premierul desemnat Mihai Răzvan Ungureanu intenționează să prezinte lista propusă pentru viitorul guvern în cursul serii de marți, după ce va încheia consultările cu reprezentanții coaliției, au declarat agenției MEDIAFAX surse oficiale.
Președintele PDL, Emil Boc, a declarat, marți, că votul de învestitură pentru noul Guvern va avea loc joi, iar partidele din coaliție vor face, în curând, propunerile pentru portofolii. Surse politice au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că Daniel Funeriu, Cătălin Predoiu, Laszlo Borbely, Kelemen Hunor, Anca Boagiu, Sulfina Barbu, Elena Udrea, Leonard Orban, Cristian Diaconescu și Gabriel Oprea sunt printre miniștrii care rămân și în viitorul guvern, în discuție fiind mandatele de la Interne, Agricultură, Economie, Finanțe, Comunicații.
Senatorul PDL Gabriel Berca ar putea prelua portofoliul Administrației și Internelor, în Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu, au declarat, marți, pentru MEDIAFAX, surse politice.
Taguri
Articolul anterior Toți miniștrii PDL din noul guvern trebuie să fie noi
Articolul următor Șocant/ O femeie decapitată, găsită în subsolul unui bloc

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei