Reprezentanții Forței Civice Constanța au continuat și în a treia zi de Paști seria acțiunilor umanitare.
- Publicitate -
"Sub auspiciul deputatului Dănuț Culetu, Forța Civică Constanța a reușit să cuprindă în buchetul caritabil încă o acțiune umanitara. Astfel, cu ajutorul vicepreședintelui Organizației Județene, domnul Raif Aksoy, Organizația de Tineret condusă de Smaranda Toader a fost în a treia zi de Paște alături de copiii sărmani găzduiți de unul dintre centrele de zi ale Constanței. Bucuria resimțită de aceste suflete la primirea cadourilor a fost incomensurabilă și de aceea ne dorim să putem aduce cât mai multă fericire pe chipul persoanelor aflate in situații grele", se spune într-un comunicat de presă transmis de membrii Forței Civice Constanța.