Duminică, 07 Iunie 2026

Călin Popescu Tăriceanu: În acest moment, ar fi fost utilă o restructurare a Guvernului

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Mai 2019 189 < 1 min citire
Călin Popescu Tăriceanu: În acest moment, ar fi fost utilă o restructurare a Guvernului
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că ar fi fost "utilă" varianta restructurării Executivului, având în vedere că "președintele face același joc de a bloca activitatea Guvernului".
"Acest subiect ține aproape exclusiv de resortul premierului, care are responsabilitatea cabinetului. Eu mi-am spus punctul de vedere. Mi-l păstrez. Cred că ar fi fost, în acest moment, utilă o restructurare, dintr-un motiv foarte clar: președintele văd că este dispus la fiecare propunere de remaniere care este determinată nu de necesitatea schimbării unor miniștri pentru lipsa de performanță, ci pentru că urmează să plece la Bruxelles în calitate de eurodeputați, sunt motive obiective și chiar și în aceste situații președintele face același joc, pe care l-a făcut de un an încoace, de a bloca activitatea Guvernului. De aceea cred că soluția restructurării Guvernului ar fi fost una foarte eficientă, dar, în final, este de resortul premierului", a declarat Tăriceanu vineri la Senat.
El a precizat că nu a discutat cu premierul Dăncilă "în detaliu" acest subiect. "I-am spus care este punctul meu de vedere și am înțeles că, după perioada acesata de săptămână de sărbători, cu Paștele și cu 1 Mai, va analiza ce va face în continuare", a adăugat Tăriceanu.
Taguri
Articolul anterior Woody Allen nu găsește o editură care să fie dispusă să îi publice volumul de memorii
Articolul următor Jandarmii din Constanța, în misiune!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei