Călin Popescu Tăriceanu: Legea grațierii este trimisă în Parlament

de Carmen MOCANU Sâmbătă, 05 August 2017 188
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că dezbaterea pe proiectul legii grațierii va începe la 1 septembrie în Parlament.
"Legea grațierii este trimisă în Parlament și de la 1 septembrie va începe dezbaterea ei. Sunt și celelalte măsuri complementare pe care știu că ministrul Justiției le are în vedere și le-a și anunțat", a spus Tăriceanu, întrebat dacă se ia în calcul o lege a grațierii pentru rezolvarea problemelor supraaglomerării din penitenciare.
El a adăugat că, din punctul său de vedere și al celor din coaliția de guvernare, modul în care este tratată problema condițiilor din închisori este dovada că România a evoluat.
"Eu nu mai vorbesc de faptul că existau în perioada comunistă periodic grațieri și amnistii decise de puterea politică de atunci, dar asta e o politică ce ține de evoluția societății și de modernizarea ei și asta se întâmplă din antichitate și până în prezent. Nu sunt niște măsuri care să fie de neînțeles pentru cei care vor să privească lucrurile cu obiectivitate. Sigur că există și constrângerile și condiționările CEDO", a menționat acesta.
Tăriceanu a arătat că cei care sunt astăzi în închisori trebuie priviți ca niște oameni cu propria lor demnitate.
"Nu putem să desconsiderăm faptul că au dreptul la acest tratament din partea societății, din partea statului, din partea autorităților, faptul că au greșit, au primit pedeapsa privativă de libertate, dar nu trebuie, în plus de asta, să existe alte condiții care să le facă existența degradantă și inumană", a încheiat el. 
Taguri

Comentează știrea

EU
5 august 2017
Legea gratierii

Am mai spus-o si repet,indiferent de vreme ,de catastrofe,de taieri de pensii,etc.etc.,acesta va fi principalul obiectiv al coalitiei in aceasta guvernare,si, probabil se va coace si o lege pentru cei care au facut puscarie,ca sa nu stea prea mult departe de ciolan...o lege a reabilitarii ,ceva..Timpul si" somnul ratiunii" imi vor da ,sau nu,dreptate....

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei