Când își alege Senatul președintele. Luni, senatorii merg la deschiderea anului școlar

de Cuget Liber Miercuri, 04 Septembrie 2019 104
Noul președinte al Senatului va fi ales săptămâna viitoare, marți, au decis membrii Biroului permanent, iar luni senatorii vor avea activitate în teritoriu, pentru a participa la deschiderea anului școlar.

Pentru funcția de președinte al Senatului au fost anunțați până în prezent trei candidați: Teodor Meleșcanu, susținut de PSD, Ion Popa, de la ALDE, și Alina Gorghiu, propusă de PNL.
Călin Popescu-Tăriceanu, președintele ALDE, consideră că nominalizarea lui Teodor Meleșcanu de către social-democrați pentru funcția de președinte al Senatului a fost o încercare a premierului Viorica Dăncilă de a "rupe" ALDE, de unde ar fi urmat să plece către PSD alți 15 senatori și deputați.
"Este un moment aș spune stânjenitor pentru unii dintre noi, întrucât colegul nostru, domnul Meleșcanu, a venit cu o propunere de a fi numit în funcția de președinte al Senatului din partea PSD, dar în contul ALDE. Am discutat cu colegii dacă o astfel de formulă poate să fie acceptată. Nu poate politic să fie acceptată, pentru că ea ar crea niște ambiguități, pe care vrem să le evităm în mod clar, de o continuare a asocierii noastre în actul de guvernare cu PSD și prin urmare, de aceea astăzi, conform și regulamentului de funcționare al Senatului, Biroul Politic Central al ALDE a luat hotărârea să îl propună pentru funcția de președinte al Senatului pe colegul nostru Iani (Ion - n.r.) Popa", a precizat liderul ALDE.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei