Radu Mazăre s-a născut la 5 iulie 1968, la București, este necăsătorit, tatăl unui băiețel. Potrivit informațiilor de pe pagina web a Primăriei Constanța, Mazăre a terminat Liceul nr. 4, secția Matematică-Fizică din capitală, iar în 1991 a absolvit Institutul de Marină Civilă Constanța, specializarea Electromecanică.
- Publicitate -
Inginerul electronist Mazăre Radu Ștefan se laudă cu participarea "activă, cu arma în mână, la Revoluția din 1989".
Începând cu 1990, actualul edil a desfășurat activități în mass-media constănțene.
Actualul social-democrat a fost inițial membru al PD, pe listele căruia a și intrat în Parlamentul României în noiembrie 1996. În 1997, Mazăre a demisionat din PD. În 2000, a câștigat primăria Constanța ca independent, iar în apropierea alegerilor din 2004, Mazăre s-a înscris în PSD, pe listele social-democraților fiind ales pentru a doua oară în funcția de primar.
Odată cu intrarea în rândurile social-democraților, Mazăre a fost desemnat și președinte al organizației județene a PSD, funcție pe care o deține și astăzi.
Cel mai des, numelui lui Mazăre este asociat cu numeroase imobile și afaceri, dar și cu desele plecări în Brazilia.
Pentru a treia oară, consecutiv, Mazăre candidează la Primăria Constanța, probabil din partea PSD.