Criteriile de integritate pentru membrii PNL care vor candida în alegerile locale vor viza și alte aspecte în afara celor prevăzute de statut privind procedurile în Justiție.
"Criteriile de integritate din statut se referă la sancțiunile aplicabile membrilor PNL în cursul procedurilor penale pentru infracțiuni săvârșite cu intenție. Criteriile de integritate pentru membrii PNL care vor candida în alegerile locale vor viza și alte lucruri în afara situațiilor prevăzute de statut. Odată ce vor fi adoptate de Consiliul Național al PNL într-un fel ca parte integrantă din statut, ele vor deveni obligatorii de respectat pentru toții membrii PNL care vor să candideze", a declarat liberalul Ludovic Orban.
El a enumerat între criteriile de integritate care ar urma să fie luate în calcul pentru potențialii candidați ai PNL la locale pe cele legate de conflict de interese și incompatibilități, dar și pe acela conform căruia un membru liberal care vrea să candideze la o primărie sau un consiliu județean să nu aibă contracte prin firmele sale cu respectivele unități administrativ-teritoriale.
"Este unul dintre criterii să nu aibă contracte, firma la care sunt acționari, cu primăria sau consiliul județean pentru care candidează. De ase-menea, am gândit chestiuni legate de traseism politic. Am stabilit că va fi un criteriu să nu fi fost traseist, urmează să-l definim exact, ca formulă clară care să fie aplicabilă în toate cazurile. Cert este că va figura ca și un criteriu, urmând să fie definit de echipă și, ulterior, de Consiliul Național prin hotărâre. De asemenea, chestiuni legate de incompatibilitate și conflict de interese, vor fi prevăzute între aceste criterii. De asemenea, mai mult ca sigur vom introduce ca și criteriu să nu fi fost ofițer acoperit, colaborator sau informator al Securității", a afirmat liderul liberal.