Duminică, 07 Iunie 2026

Alina Gorghiu: "Candidatul ACL la președinție va fi desemnat pe 8-9 august"

de Carmen MOCANU Marţi, 05 August 2014 137 < 1 min citire
"Candidatul ACL la președinție va fi desemnat pe 8-9 august"
Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a precizat, ieri, că desemnarea candidatului Alianței Creștin Liberale (ACL) pentru funcția de președinte al României nu va mai fi făcută pe 4-5 august, cum s-a anunțat inițial, aceasta fiind decalată pentru 8-9 august.
Gorghiu a precizat că decalarea desemnării este motivată de faptul că rezultatele sondajului de opinie comandat de PDL au întârziat, întrucât acesta a fost demarat mai târziu.
"Nu s-a terminat sondajul de opinie. Va fi undeva pe 8-9 august. PDL întârzie cu sondajul, a început mai târziu", a menționat Gorghiu.
Ea a adăugat că decizia desemnării candidatului comun al celor două formațiuni va fi luată într-o ședință a conducerilor reunite, în baza rezultatelor sondajelor de opinie.
"Va fi o ședință a conducerilor reunite în care să se ia decizia pe baza sondajelor. Se va formaliza printr-o hotărâre", a mai spus Gorghiu.
Termenul indicat inițial de liderii PNL și PDL pentru încheierea sondajelor și desemnarea candidatului era 4-5 august.
Candidatul Alianței Creștin Liberale urmează să fie desemnat dintre Klaus Iohannis și Cătălin Predoiu, pe baza cercetărilor sociologice. 
Taguri
Articolul anterior "Cifrele sunt menite să readucă miniștrii Guvernului Ponta cu picioarele pe pământ"
Articolul următor Rita Mureșan: relaxare inedită, pe plajă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei