Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a declarat că i-ar plăcea să se implice în educație și în susținerea tinerelor talente. "Deocamdată n-am început exact cu activitatea, însă promit că o să încerc să fac ceva și pentru cei de acasă și pentru cei de afară, cât îmi stă în putință. Mi-ar plăcea să mă implic în educație și susținerea tinerelor talente, de ce nu?", a spus Carmen Iohannis, care a participat alături de șeful statului la întâlnirea cu reprezentanții comunității românești din Germania organizată la Ambasada României la Berlin, informează Agerpres.
- Publicitate -
Ea a arătat că își dorește să fie în continuare profesor, ''măcar pentru jumătate de normă". Soția șefului statului a adăugat că îi este greu să facă naveta Sibiu-București, dar deocamdată nu are unde să se mute.
"Când o să avem un loc al nostru o să ne gândim, dar deocamdată nu avem unde sta. (...) Trebuie să mai așteptăm un pic", a spus Carmen Iohannis, întrebată dacă intenționează în viitor să se mute la București.
Pe de altă parte, ea a susținut că nu a mers în vizita oficială efectuată de președintele Iohannis în Republica Moldova deoarece avea ore, dar și pentru că ''nu era cazul'' să fie prezentă.