Cătălin Drulă: „USR va iniţia o moţiune de cenzură privind creșterea taxelor”

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 27 August 2023 300
Preşedintele USR, Cătălin Drulă, anunţă că partidul pe care îl conduce va iniţia o moţiune de cenzură dacă premierul Marcel Ciolacu îşi va asuma răspunderea pe creşterea taxelor.
Potrivit lui Drulă, USR nu se va alia cu AUR în acest demers.
„De aproape trei luni, Marcel Ciolacu este premierul vorbelor. Anunţă acţiuni spectaculoase, doar pe vorbe. Dacă avea curaj să desfiinţeze sinecurile şi să oprească risipa o făcea până acum, dar nu are. Presiunea din partea clientelei de partid e prea mare. A anunţat sesiunea extraordinară pentru eliminarea pensiilor speciale, dar nu a făcut-o pentru că nu îndrăzneşte să supere privilegiaţii”, a declarat Drulă, potrivit unui comunicat transmis joi de USR.
El a informat că moţiunea va reuni toate forţele democratice din Parlament, fără implicarea partidului AUR.
„Vom face evident tot ce ţine de noi să ne opunem creşterilor abuzive de taxe. Dacă va exista această asumare de răspundere, vom chema alături de noi toate forţele democratice din Parlament pentru o moţiune de cenzură. USR nu se va alia cu AUR pentru o moţiune de cenzură”, a adăugat Cătălin Drulă.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei