Duminică, 07 Iunie 2026

Cătălin Macovei, șeful ANI, a fost audiat în dosarul lui Dan Diaconescu

de Cuget Liber Joi, 29 Iulie 2010 2923 < 1 min citire
Președintele Agenției Naționale de Integritate (ANI), Cătălin Macovei, a fost audiat, ieri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA), în dosarul în care patronul OTV, Dan Diaconescu, este acuzat de șantajarea omului de afaceri Petru Țârdea, caz pe care șeful ANI l-a cercetat în 2005, când era procuror.
Cătălin Macovei a fost audiat în calitate de martor în acest dosar, susțin surse judiciare, citate de Mediafax. Cătălin Macovei a fost întrebat de foștii săi colegi, procurorii DNA, despre modul în care a instrumentat, până la momentul declinării la Parchetul Judecătoriei sectorului 4, primul dosar deschis pe numele lui Dan Diaconescu, în 2005, și situația interceptărilor.
Macovei a trebuit să mai precizeze motivul pentru care, la acel moment, nu
s-a mai efectuat un flagrant delict în acel dosar, au spus sursele citate.
În acest caz, Dan Diaconescu a fost pus sub acuzare pentru șantaj, în cauză fiind învinuit și Mihai Ghezea, fost director al publicației "Atac la persoană".
Taguri
Articolul anterior Administrația locală din Năvodari a renunțat la aproximativ 50 de angajați
Articolul următor "Elpis", sala în care George Enescu a cântat cu ochii închiși

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei