CCR a respins legea pensiilor pentru aleșii locali

de Cuget Liber Miercuri, 02 Martie 2016 96
Bugetul de stat pentru 2016 nu cuprinde cheltuieli pentru pensiile aleșilor locali. Situația a fost stabilită de Curtea Constituțională. Totodată, judecătorii Curții arată că textul de lege care propunea aceste beneficii nu este clar, astfel că nu rezultă dacă ele se acordă numai primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de consilii județene aleși după 1989 sau și celor care au ocupat astfel de funcții înainte de Revoluție, informează B1 TV.
Potrivit judecătorilor, cheltuielile bugetare pentru aplicarea unei astfel de măsuri nu sunt susținute pentru că propunerea legislativă analizată a fost adoptată după ce bugetul pentru 2016 a fost finalizat. Tot fără temei au fost considerate și dispozițiile conform cărora statutul aleșilor locali ar trebui comparat cu cel al magistraților sau al altor categorii socio-profesionale.
CCR mai arată că nu este clar cui i se acordă aceste pensii speciale, celor care au fost aleși după 1989 sau celor aleși înainte de Revoluție. Prin urmare, odată declarată neconstituțională, această lege va ajunge din nou în Parlament unde deputații și senatorii sunt obligați să reanalizeze dispozițiile respective pentru punerea lor în acord cu decizia CCR.
Propunerea legislativă a fost adoptată tacit de deputați și a primit votul final al senatorilor la sfârșitul anului trecut. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei