Ce a câștigat Manuela Mitrea ignorându-l pe Radu Mazăre

de Carmen MOCANU Joi, 09 Iunie 2011 954
Plenul Senatului a aprobat, ieri, o propunere legislativă prin care este interzis fumatul în spațiile publice închise, în spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, baruri, restaurante, locuri de joacă pentru copii, fiind însă exceptate celulele pentru deținuți. Propunerea legislativă este semnată de deputatul PSD Manuela Mitrea și își propune interzicerea "completă" a fumatului în spații publice închise. Pe terase, fumatul va putea fi în continuare permis atâta timp cât spațiul este delimitat de cel mult un perete. Proiectul menționează că este permis fumatul doar în baruri, discoteci, restaurante și în alte unități cu destinație similară, cu o suprafață de până la 100 de metri pătrați, care trebuie organizate exclusiv pentru fumători și în care accesul minorilor este inter-zis. Amenzile pentru nerespectarea acestor prevederi au fost majorate în cazul persoanelor fizice la 300 de lei, iar în cazul persoanelor juridice, la 5.000 de lei, iar la a doua abatere cu suspendarea autorizației de funcționare. Propunerea a fost adoptată cu 58 de voturi pentru, 15 abțineri și 29 de voturi împotrivă, urmând ca votul final în cazul propunerii legislative să aparțină Camerei De-putaților, în calitate de for decizional. Inițiativă fără aprobarea lui Mazăre În urmă cu câteva luni, inițiativa legislativă depusă de deputatul constănțean PSD Manuela Mitrea privind interzicerea fumatului în cluburi și restaurante, l-a scos din sărite pe primarul Constanței, Radu Mazăre, șef al Organizației Județene a PSD Constanța. "A întocmit inițiativa fără consultarea noastră și nu are apro-barea filialei din Constanța. Aici suntem o echipă, nu este fiecare de capul lui!", a precizat Mazăre, într-o conferință de presă. El a mai afirmat că, pentru promovarea turismului, trebuie să fie cât mai puține restricții, mențio-nând că în Austria se fumează peste tot. De asemenea, Mazăre a mai precizat că PSD va analiza situația deputatei Mitrea, întrucât inițiativa aduce deservicii majore și discriminează fumătorii. Cu alte cuvinte, Mazăre lăsa de înțeles că aceasta ar putea fi sancționată în interiorul partidului, pentru că și-a permis să inițieze o lege fără consultarea și acordul echipei de la malul mării. Cu toate acestea, Manuela Mitrea nu a pățit nimic, din contră, inițiativa ei fiind catalogată ca fiind foarte bună de colegii din Parlament, din moment ce a trecut deja de Senat.

Comentează știrea

dsaj
9 iunie 2011
brabo

bravo manuela

fg
9 iunie 2011
fds

asa da

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei