Duminică, 07 Iunie 2026

Ce a pregătit Primăria Mangalia cu ocazia sărbătorilor de iarnă

de Carmen MOCANU Luni, 04 Decembrie 2017 210 1 min citire
Ce a pregătit Primăria Mangalia cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, autoritățile locale din Mangalia organizează, pe tot parcursul lunii decembrie, "Orășelul Copiilor", în Parcul Evergreen.
Acolo sunt programate mai multe evenimente dedicate tuturor copiilor orașului. Astfel, în perioada 2-23 decembrie, în fiecare sâmbătă, începând cu ora 17.00, vor avea loc o serie de concerte în aer liber, susținute de cei mai în vogă artiști ai momentului.
Primul care a deschis seria concertelor menite a-i bucura pe cei mici, dar și pe cei mai mari dintre copii, a fost îndrăgitul interpret Smiley. El a susținut, în data de 2 decembrie, un concert de excepție, special pentru toți cei care au dorit să ia parte la eveniment.
Al doilea spectacol va fi oferit localnicilor de cunoscuta interpretă Ruby, în data de 9 decembrie, urmând ca în data de 16 decembrie să concerteze o altă artistă cunoscută publicului larg, Andreea Bănică.
Cea care va închide seria spectacolelor oferite de Primăria Mangalia copiilor va fi Anda Adam. Artista va susține un moment muzical plin de dans și voie bună, într-o atmosferă de poveste, în ziua de 23 decembrie, ziua care precede Ajunul Crăciunului.
"Luna decembrie va fi una plină de evenimente, concepute special pentru toți locuitorii orașului nostru, în prag de sărbători. În Parcul Evergreen, toți copiii sunt așteptați cu surprize plăcute, pe tot parcursul lunii. Parcul va fi decorat cu ghirlande luminoase și alte ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, precum și cu brazi decorați frumos, care sperăm să fie pe placul tuturor cetățenilor orașului", a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
Taguri
Articolul anterior "Nu permitem cuplului Dragnea - Tăriceanu să vorbească în numele parlamentarilor PNL"
Articolul următor Regulamentul de acces în zona peninsulară, în atenția administrației locale

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei