Luni, 08 Iunie 2026

Ce măsuri a luat Guvernul pentru încurajarea practicării sportului de către copii și tineri

de Carmen MOCANU Miercuri, 28 Septembrie 2016 102 < 1 min citire
Ce măsuri a luat Guvernul pentru încurajarea practicării sportului de către copii și tineri
Guvernul a aprobat în ședința de astăzi o serie de măsuri pentru a încuraja implicarea copiilor și tinerilor juniori în activități și competiții sportive, pentru stimularea interesului pentru practicarea în mod organizat a activităților de educație fizică și sport, în vederea formării de performeri. 
Concret, Executivul a aprobat finanțarea activităților sportive plecând de la selecție, instruire, pregătire și realizarea de competiții sportive ale copiilor și juniorilor mici, precum și ale persoanelor cu nevoi speciale, în baza unor proiecte și programe ale federațiilor sportive naționale. 
În acest sens, se modifică Hotărârea Guvernului nr. 311/2003 privind aprobarea înființării pe lângă Ministerul Tineretului și Sportului a unei activități finanțate integral din venituri proprii. 
Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naționale vor fi promovate, dezvoltate și implementate prin competiții sportive organizate cu sprijinul direcțiilor județene pentru sport și tineret. 
De asemenea, s-a creat cadrul legal pentru dezvoltarea Programului național "Centre naționale pentru pregătirea sportivă a juniorilor mici". 
Taguri
Articolul anterior Președintele Iohannis, la funeraliile lui Shimon Peres
Articolul următor Ce drog preferă elevii de 16 ani? Ce spune Agenția Națională Antidrog

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei