Locuitorii comunei Lumina au avut parte în cursul zilei de ieri de cel de-al doilea seminar al programului "Îmbunătățirea calității serviciilor oferite de Primăria comunei Lumina printr-un management integrat".
- Publicitate -
Evenimentul a fost organizat de Institutul pentru Dezvoltarea Resurselor Umane în parteneriat cu Primăria Lumina și s-a desfășurat la Căminul Cultural din localitate.
Proiectul beneficiază de finanțarea Fondului Social European PODCA 2007-2013 în proporție de 98% , cofinanțarea din bugetul local al Primăriei de 2% și are o valoare totală de 350.000 lei.
Ca parte integrată din proiect, seminariile au ca teme de discuție "Egalitatea de șanse", seminar ce s-a desfășurat în cursul zilei de vineri și va continuat duminică, și "Dezvoltarea Durabilă", subiect care a fost abordat joi și va fi supus discuției și sâmbătă.
La ambele întrevederi realizate până acum au participat în jur de 50 de persoane printre care funcționari publici, angajați din învățământ, studenți și locuitori ai comunei Lumina.
Pe lângă campania de informare publică, prin implementarea acestui proiect, Primăria Lumina a reușit să obțină și o serie de beneficii ce vor facilita funcționarea activității administrației locale.
Proiectul va aduce în localitate echipamente de calcul și periferice, mobilier, trei certificate ISO și un sistem de management integrat mediu-sănătate și securitate ocupațională.
În plus, trei persoane din cadrul Primăriei vor primi finanțare pentru a participa la trei sesiuni de instruire în domeniul managementului calității mediului, sănătății și securității
Egalitatea pe piața muncii și dezvoltarea durabilă
Întrevederea de vineri a avut ca temă principală egalitatea de șanse, punându-se accent pe prevenirea discriminării pe criterii de gen și sex pe piața muncii din România.
Prezentarea a fost realizată de către dr. lector Ionica Oncioiu, care a discutat despre legislația în vigoare la nivelul Uniunii Europene ce stabilește drepturi egale la viața economică și socială pentru toate persoanele indiferent de vârstă, etnie, sex, religie, vârstă, dizabilități sau orientare sexuală.
În cadrul seminarului de joi s-a discutat despre conceptul dezvoltării sustenabile și au fost supuse analizei strategiile existente în acest sens la nivelul Uniunii Europene.