Ce se întâmplă cu parlamentarii care vor să revină oficial în afaceri

de Cuget Liber Marţi, 30 Iunie 2015 81
Legea care le permite parlamentarilor să revină oficial în afaceri a fost adoptată de Senat. Proiectul de lege face trimitere la incompatibilități ale calității de parlamentar cu funcții de conducere, în cadrul societăților comerciale.  Senatorii su adoptat legea cu 86 de voturi "pentru", 43 "împotrivă" și o abținere. 

Astfel, funcția de deputat și senator este incompatibilă cu "funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la societățile comerciale care desfășoară sistematic și efectiv activități comerciale organizate ce constau în producerea, administrarea sau înstrăinarea de bunuri, comerț ori prestarea de servicii ca și contribuabili activi în sensul reglementărilor din Codul Fiscal, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, precum și la instituțiile publice". 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei