Deputatul PDL Constanța, Florin Gheorghe, a susținut o declarație politică în plenul Camerei Deputaților, în care a vorbit despre traseismul politic.
- Publicitate -
"Declarația politică pe care doresc să o fac astăzi, se referă din punct de vedere principial, la fostul meu coleg, domnul Stănioară, al cărui gest recent de a demisiona din PDL și a intra în Uniunea Social Liberală, via PNL, ridică o problemă ce a mai fost dezbătută în spațiul public: anume traseismul politic. Din punctul meu de vedere, gestul domnului Stănișoară, în esență, are două componente: prima este cea reclamată de dânsul, și anume faptul că nu se regăsește în proiectele politice ale PDL, iar singurul partid în care se face politică de dreapta este PNL.
Ca obiecții pot spune că nu l-a împiedicat nimeni pe domnul Stănioară să participe, din punct de vedere intelectual, la conceperea și impunerea acestor proiecte politice convenabile dânsului. Doar era ditamai prim-vicepreședintele partidului și, pe deasupra, liderul grupului parlamentar PDL la Camera Deputaților. Despre PNL, singurul partid de dreapta... nimic mai fals! Ce politică de dreapta ar putea să facă liberalii, atâta vreme cât decizia nu este la ei, iar în interiorul vehiculului USL ei nu sunt decât o remorcă", a spus deputatul Florin Gheorghe.
În ceea ce privește cea de-a doua componentă a trădării lui Stănișoară, parlamentarul constănțean a spus că, voturile prin care Stănișoară a ajuns în parlament aparțin ARD.
"Dacă fostul meu coleg obținea un scor fabulos de 60%-70% în colegiul în care a candidat, atunci vorbeam despre o valoare politică personală. Nu este cazul, deoarece dânsul a intrat în Parlament prin redistribuire, iar din acest moment voința electoratului a fost furată și tranzacționată meschin în folos personal. Nu putem să nu remarcăm faptul că domnul Stănișoară chiar a avut în raniță bastonul de mareșal; de la un umil și obscur politician de provincie, în scurt timp a ajuns ministru al apărării naționale, arzând astfel etapele normale de creștere politică. Nu reproșăm nimic din punct de vedere profesional, însă din punct de vedere moral îi reproșăm totul, deoarece ca orice general laș a fugit printre primii când lupta era mai grea", a mai adăugat Florin Gheorghe.