Președintele Klaus Iohannis a subliniat, astăzi, în deschiderea reuniunii cu ambasadorii străini acreditați la București, angajamentul României referitor la dezvoltarea Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova și, totodată, a reiterat așteptările părții române ca președintele acestei țări, Igor Dodon, să acționeze conform atribuțiilor sale constituționale.
"Reiterez așteptarea României ca noul președinte (al Republicii Moldova — n.r.) să acționeze conform atribuțiilor sale constituționale", a afirmat Klaus Iohannis, care a punctat că România va continua să sprijine drumul european al Republicii Moldova, această țară având nevoie de stabilitate, de implicarea responsabilă a tuturor factorilor politici și instituționali pentru continuarea și consolidarea procesului de reformă, în pofida declarațiilor președintelui Dodon.
Șeful statului a amintit că la ultima ședință a CSAT de anul trecut a fost aprobat un plan de acțiune privind abordarea strategică a relațiilor cu Republica Moldova, susținerea unui parcurs ireversibil pentru integrarea țării vecine în Uniunea Europeană. Președintele a subliniat că România poate și trebuie să joace un rol principal, să investească mai mult, astfel încât "rezultatele să fie vizibile, concrete și palpabile" pentru cetățenii din Republica Moldova.