Primarul oraşului Techirghiol, Iulian Soceanu a prezentat pentru ziarul Cuget Liber o serie de proiecte pe care le are în implementare în prezent. Acestea sunt patru la număr şi două dintre ele se află în stadii avansate, astfel că vor fi finalizate în curând.
- Publicitate -
„În momentul acesta proiectele pe care le avem sunt derulate prin PNRR. Avem patru proiecte în implementare care sunt în diferite stadii de avansare. Cele mai avansate sunt două dintre ele. Este vorba despre consolidarea şi eficientizarea corpului vechi al Primăriei Techirghiol care este finalizat într-un procent de 70% şi de eficientizarea grădiniţei cu orar prelungit din Techirghiol, pe care eu cred că în două luni de zile îl finalizăm. Al treilea proiect vizează eficientizarea creşei cu 40 de locuri, acesta fiind finanţat tot prin PNRR dar şi cu ajutorul celor de la CNI. Suntem în ultimele discuţii şi cred că la finalul anului vom finaliza construcţia, iar până în vara anului viitor o putem face şi funcţională. Cel de-al patrulea proiect face referire la extinderea pistei de biciclete din oraşul nostru. Doar ce l-am implementat şi este în valoare de 1,5 milioane de lei. Cred eu că până la finalul acestui an îl vom finaliza. Cam acestea sunt proiectele pe care le avem în acest moment, dar mai avem unul, derulat prin programul Anghel Saligny. Este vorba despre reabilitarea a 11 străzi din localitate, dar şi reabilitarea aleilor din Parcul Techirghiol", a declarat Iulian Soceanu.
Primarul a vorbit şi despre eventualitatea unei greve pe care ar putea să o facă angajaţii primăriei, aşa cum se întâmplă şi în alte localităţi din România. Acesta spune că dacă se va întâmpla acest lucru, pe perioada grevei angajaţii nu ar trebui să fie plătiţi.
„În acest moment nu avem probleme cu angajaţii din primărie în acest sens şi nici nu cred că le vom avea. Dacă totuşi se va întâmpla să se declanşeze această grevă, eu sunt de acord ca fiecare să îşi spună punctul de vedere, dar pe perioada grevei nu sunt de acord sub nicio formă să fie plătiţi. Mie aşa mi se pare corect şi dacă vrei să îţi susţii nişte drepturi, trebuie să îţi asumi. Când vii la muncă, o faci pentru a presta nişte servicii. Eu sunt de acord să o facă dacă vor să protesteze, dar fără să fie plătiţi. Îi voi asculta, dar trebuie să îi ascult şi pe cetăţeni. Dacă un cetăţean vine şi are nevoie de un act şi tu nu îl semnezi, sau nu îi pui o ştampilă, este normal ca tu să nu fii plătit. Asta este soluţia pe care o voi aborda în momentul în care se va întâmpla aşa ceva", a mai spus edilul.
Nu în ultimul rând Iulian Soceanu a făcut şi o scurtă radiografie a sezonului estival care tocmai a trecut.
„A fost unul dintre cele mai slabe sezoane estivale din ultimii ani. Cauzele pot fi mai multe, dar nu stau acum să fac o analiză. Anul viitor trebuie să ne organizăm mai bine şi să vedem ce soluţii putem găsi. Fiind o staţiune balneară, numărul de turişti este constant pentru că ei nu vin să se distreze, ci vin să se trateze. Nu am avut probleme cu numărul de turişti, în schimb am suferit din punct de vedere al eficienţei economice pentru că aceşti turişti nu prea au ieşit în localitate să consume în incinta restaurantelor", a concluzionat Iulian Soceanu.