Consilierii locali se vor reuni joi, 28 mai 2026, în ședință ordinară, pentru a analiza și vota o serie de proiecte de hotărâre, printre care și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al societății Confort Urban SRL pentru anul 2026.
- Publicitate -
Potrivit documentației supuse aprobării, compania estimează pentru anul viitor venituri totale de 103,602 milioane de lei, în scădere cu 9,51% față de nivelul înregistrat la finalul anului 2025, când veniturile au ajuns la 114,493 milioane de lei.
Cea mai mare parte a veniturilor prognozate provine din activitățile de prestări servicii, respectiv întreținerea drumurilor, a indicatoarelor rutiere, a semafoarelor și a spațiilor verzi, sector din care societatea estimează încasări de 74,025 milioane de lei. Alte surse importante de venit sunt administrarea piețelor, târgurilor și imobilelor, cu 15,2 milioane de lei, precum și redevențele și chiriile, estimate la 9,7 milioane de lei.
În ceea ce privește cheltuielile, acestea sunt prognozate la 99,372 milioane de lei. Din total, 36,879 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu bunuri și servicii, 18,494 milioane de lei sunt alocate pentru impozite și taxe, iar cheltuielile de personal se ridică la 36,946 milioane de lei. Alte cheltuieli de exploatare sunt estimate la 7,053 milioane de lei.
Documentul include și indicatorii de performanță propuși pentru anul 2026. Astfel, la fiecare 1.000 de lei încasați, cheltuielile estimate sunt de 959,17 lei, indicator care reflectă un nivel ridicat al costurilor în raport cu veniturile. Totodată, productivitatea muncii este estimată la 273,11 mii lei pentru fiecare angajat.
Confort Urban estimează un număr mediu de 379 de salariați pe parcursul anului 2026, iar la finalul anului societatea anticipează că va avea 373 de angajați.
Prin proiectul de hotărâre se propune aprobarea unui buget cu venituri totale de 103,602 milioane de lei și cheltuieli de 99,372 milioane de lei, ceea ce ar urma să genereze un profit brut estimat la 4,230 milioane de lei. Repartizarea profitului va fi stabilită ulterior, odată cu aprobarea situațiilor financiare anuale.
În ceea ce privește investițiile, societatea și-a planificat pentru anul 2026 cheltuieli totale în valoare de 5,420 milioane de lei.