Constănțenii care dețin autorizații pentru rezervarea locurilor de parcare și vor să le reînnoiască trebuie să se prezinte la Centrul de Informare Cetățeni de la City Mall. Termenul de reînnoire este 31 Martie 2011.
- Publicitate -
După această dată urmează a se percepe penalizări pentru fiecare zi de întârziere a achitării taxei. În cazul în care nu se va actualiza autorizația de rezervare a locului de parcare până la sfârșitul anului în curs, acest fapt va duce la pierderea locului. El va fi distribuit persoanelor care se află pe listele de așteptare a unui loc de parcare.
Pentru reînnoire, constănțenii trebuie să prezinte inspectorilor din cadrul Primăriei Constanța vechiul document, în original, în baza căruia se va emite unul similar pentru 2011. De asemenea, este nevoie să prezinte o copie a certificatului de înmatriculare a vehiculului, una a cărții de identitate a proprietarului, copie a contractului de leasing, dacă este cazul, și o cerere tip.
În ceea ce privește taxa de rezervare a locurilor de parcare, costul acesteia s-a modificat față de anul trecut cu indicele de inflație. Drept urmare, anul acesta, persoanele fizice vor plăti 149 de lei pentru eliberarea autorizației de parcare, iar persoanele juridice vor scoate din buzunar 430 de lei pentru un an întreg sau 87 de lei pe lună. De asemenea, persoanele juridice posesoare de autoutilitare de până la 3,5 tone care dețin locuri de parcare plătesc 922 de lei.