Prefectul județului Constanța, Adrian Nicolaescu, i-a convocat, ieri, pe aleșii locali care au obținut mandatele la alegerile din 5 iunie, la o ședință în cadrul căreia a fost constituit legal noul Consiliu Local Municipal Constanța. Evenimentul a avut loc în sala "Remus Opreanu" a Palatului Administrativ. Noii consilieri locali de la PSD și PMP au fost însoțiți de liderii partidelor, în timp ce liberalii au fost lăsați singuri, fără să-l aibă aproape pe liderul lor, președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, Vergil Chițac.
Conform votului exprimat de constănțeni și a calculelor preliminarii efectuate de partidele politice, cele 27 de mandate din Consiliul Local Municipal Constanța au revenit astfel: PSD - 13 mandate, PNL -10 mandate, PMP - 3 și un mandat independentului George Andrei Popescu.
Astfel, PSD va fi reprezentat de Răzvan Florea, Irinela Nicolae, Costin Răsăuțeanu, Aurelian Marin, Adriana Teodoru, George Vișan, Valentin Pîrvulescu, Dumitru Babu, Marioara Cojoc, Teodor Patrichi, Mircea Dobre, Perodin Dede și Cristian Marius Andreiaș.
Totodată, PNL a trimis în Consiliul Local pe Mihaela Andrei, Costin Avătavului, Raluca Trandafir, Horia Caliminte, Romeo Rezeanu, Cristina Văsii, Victor Constantin, Adriana Arghirescu, Adriana Câmpeanu și Ioan Solomon.
Din noul Consiliu Local Municipal Constanța mai fac parte trei membri de la PMP, respectiv, Cătălin Papuc, Alexandru Zabara și Secil Cantaragiu, precum și independentul George Andrei Popescu.
După ce au fost îndeplinite toate procedurile, cei 25 de aleși locali prezenți la ședință au depus jurământul de credință. De la momentul solemn au lipsit Horia Căliminte de la PNL și Teodor Patrichi de la PSD.
La fel a procedat și Decebal Făgădău, care, după ce a depus jurământul, a devenit primar cu acte în regulă.
"Sunt onorat să fiu cel de-al 55-lea primar al Constanței. Vă propun să colaborăm în următorul mandat. Avem un mandat greu. Dincolo de fierbințeala campaniei electorale, care se va stinge, avem de lucru", a spus Decebal Făgădău.
A urmat un alt moment important, mai exact, alegerea celor doi viceprimari. În aceste împrejurări, președintele de ședință, Mircea Dobre, i-a propus pentru funcțiile respective pe Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu, ambii de la PSD. Parcă luați prin surprindere, liberalii au șovăit, moment în care Romeo Rezeanu s-a erijat în lider de grup și a cerut o pauză pentru a se consulta între ei.
Cu toate că cei prezenți se așteptau să vină și ei cu o propunere măcar pentru una dintre funcțiile de viceprimar, după ce au discutat între ei, liberalii au spus că nu au nicio pretenție.
Cine sunt secunzii primarului Făgădău
Drept urmare, au fost votați viceprimarii, astfel că Dumitru Babu a fost ales cu 16 voturi "pentru" și 9 "împotrivă", iar Costin Răsăuțeanu cu 15 voturi "pentru" și 10 "împotrivă". Evenimentul a continuat cu constituirea celor cinci comisii, acțiune asupra căreia vom reveni în următoarele ediții ale ziarului.
"Din acest moment, administrația locală este constituită. Mă mulțumește votul politic pentru că cele două posturi de viceprimar au fost obținute de PSD. Mă bucur să lucrez cu Dumitru Babu și Costin Răsăuțeanu. Sunt tineri și vor veni cu ceva nou. La finalul acestui mandat, raportul de activitate se va autocompleta. Toate ședințele comisiilor vor fi înregistrate și postate pe site, la fel ca și ședințele Consiliului Local. Nu plecăm de la ideea că un partid este deținătorul puterii absolute. Vrem să învățăm unii de la alții și prin dezbatere să obținem cele mai bune rezultate. Prezența consilierilor în consiliile de administrație a unităților școlare este obligatorie, iar PSD va respecta acest lucru. Fac apel la mediul educațional să îmi indice persoanele apte să reprezinte primarul în fața școlii. Începând de mâine, vor fi trei pași de schimbare în aparatul administrativ. Săptămâna viitoare voi convoca o ședință cu toți cei cu funcții de conducere în Primărie. În trei luni voi prezenta o organigramă ce va fi aprobată în Consiliul Local. Acel raport, acel audit anticorupție va continua. O vreme, achizițiile publice sunt stopate la nivelul Primăriei Municipiului Constanța. Eu îmi doresc ca până la finele anului toate studiile propuse vechiului Consiliu Local să fie realizate și puse în aplicare. Cei doi viceprimari au fost aleși. În primul rând, Costin Răsăuțeanu e o continuare a activității sale din mandatul anterior. Am fost foarte mulțumit de evoluția sa. Pe Dumitru Babu l-am propus pentru că vine din mediul privat cu o altă viziune. Probabil, domnul Babu va fi reprezentantul meu în comisia economică", a declarat Decebal Făgădău.
La rândul său, emoționat, noul viceprimar Dumitru Babu a spus că are intenții foarte bune și că este convins că se va face treabă bună în actuala formulă. Dumitru Babu are 38 de ani, este căsătorit și are un copil de 10 ani.
Și Costin Răsăuțeanu a explicat că se va lucra în continuare la îmbunătățirea calității administrative, că speră să fie un consiliu local funcțional care va reuși să pună în aplicare proiectele benefice pentru constănțeni și pentru Constanța.