Luni, 08 Iunie 2026

Cioloș: Suntem gata să ne asumăm guvernarea. Guvernul acesta trebuie să cadă

de Cuget Liber Miercuri, 28 August 2019 143 1 min citire
Cioloș: Suntem gata să ne asumăm guvernarea. Guvernul acesta trebuie să cadă
Dacian Cioloș, a declarat, miercuri, că Alianța USR -PLUS este pregătită să-și asume guvenarea, dar lucrurile trebuie luate pe rând, primul pas fiind demiterea Executivului Dăncilă. "Noi suntem gata să ne asumăm guvernarea pentru a pune România pe o direcție sănătoasă", a spus liderul PLUS la Digi 24. Declarația sa vine după ce, marți, liderul USR, Dan Barna, a spus că formațiunea sa va intra în guvern doar după alegeri, anticipate sau la termen.
În ce privește eventuale negocieri cu PNL, acesta a spus că o "să vină momentul în care să ne așezăm la masă pentru a discuta detaliile", dar lucrurile trebuie făcute pe rând: "Guvernul acesta trebuie să cadă". 
"După ce acest guvern va pica sunt multiple soluții. Suntem gata să contribuim la o soluție pozitivă care să scoată România din acest impas care se numește PSD", a adăugat Cioloș. 
Întrebat despre partidul de la guvernare, liderul PLUS a răspuns: "Nu mai avem ce să discutăm cu PSD, asta ne spun alegătorii, PSD a demonstrat deja ce poate sau, mai degrabă, ce nu poate. Ei fac orice să rămână la guvenare. Ei trebuie să fie la putere pentru a canaliza bani spre baronatele locale pentru ca banii să ajungă la partid". 
Pe de altă parte, el a spus că "din experiența 2016 am învățat foarte multe lucruri și nu o să mai facem aceleași greșeli. Am acceptat guvernarea fără să fie foarte clar că există o majoritate care să sprijine reforma".
Dan Barna a spus marți că nu există niciun dubiu că USR va vota "da" la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului anunțată de PNL. De asemenea, el a afirmat că USR nu va intra la guvernare dacă Executivul Dăncilă pică, afirmând că partidul său va intra în guvern doar după alegeri, anticipate sau la termen.
Taguri
Articolul anterior Polițiștii au salvat o tânără care a fost ținută prizonieră în casa părinților zece ani
Articolul următor Unul dintre cei mai activi vulcani din Italia a erupt

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei