Circ în Parlamentul României. Senatoarea Diana Șoșoacă a fluierat pe parcursul şedinţei

de Mircea GHIȚĂ Luni, 26 Iunie 2023 144
Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă comună luni, 26 iunie, pentru a dezbate şi vota proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Inițiatorul legii, deputatul PSD Alfred Simonis a făcut apel la toți parlamentarii să voteze legea, despre care parlamentarii USR spun că a fost copiată după un proiect depus chiar de ei.
În plenul Parlamentului, Diana Șoșoacă a întrerupt dezbaterile suflând într-un fluier timp îndelungat. „Mergeți la circ”, i-a transmis președintele de ședință.
Legea care prevede eliminarea pensiilor speciale ale senatorilor și deputaților a fost adoptată. Ședința a fost una cu scandal, după ce Diana Șoșoacă a întrerupt dezbaterile cu un fluier. Senatoarea independentă a fost nemulțumită că nu a fost lăsată să vorbească, moment în care a început să fluiere. Aceasta a avut și un clopoțel și i-a rupt în față președintelui de ședință regulamentul Camerei Deputaților.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 357 de voturi pentru şi o abţinere.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei